Planeta albastră văzută la canalul Love Nature
Înapoi la blog

Planeta albastră văzută la canalul Love Nature

26.11.2021 Recomandări TV Concursuri

Vino să descoperi frumusețea naturii și a faunei sălbatice din întreaga lume pe Love Nature

Canalul Love Nature transmite conținut TV premium localizat: documentare și seriale de televiziune legate de viața sălbatică și natură. Pornește în explorare și descoperă miliarde de specii, forme de viață incredibile și marile minuni ale Terrei, toate filmate într-un mod inedit și impresionant.

Serialul documentar „Regatele ascunse ale Africii” explorează minunile celor mai primitive forme de viață din regnul sălbatic vegetal și animal descoperite în Africa de Sud. Vom explora covoarele de flori din Namaqualand - o biodiversitate celebră la nivel planetar - sau vom vedea balenele sudice care se împerechează în zona costieră a Rezervației Naturale De Hoop și ne vom minuna de lumea frumoasă, antică și bizară a regatelor sălbăticiei din Africa de Sud. Iată ce episoade poți viziona pe TV sau în Focus Sat App la finalul lunii noiembrie:

Episodul 3 O centură îngustă și neregulată de pe coasta vestică din sudul Africii e tărâmul contrastelor unde creaturile sunt nevoite să se adapteze ca să supraviețuiască. Facem cunoștință cu locuitori carismatici care se simt acasă în această zonă fragilă de trecere dintre ocean și uscat.

Regatele ascunse ale Africii - episodul 3

Episodul 4 Cea mai mare parte din an e deșert, dar în august și septembrie, văile prăfuite din Namaqualand se transformă într-un teritoriu al minunilor, plin de flori sălbatice. Sunteți martorii acestei transformări magnifice din deșert arid în oază superbă.

Regatele ascunse ale Africii - episodul 4

Episodul 5 Acest părculeț înseamnă mult pentru animalele pe cale de dispariție. Oferindu-le un refugiu unora dintre cele mai mari sau mai mici animale de pe planetă, vom vedea cum speciile se întorc de pe drumul către extincție ca să-și recucerească locul în fauna sălbatică a Africii.

Regatele ascunse ale Africii - episodul 5

Episodul 6 Considerată a fi cea mai frumoasă dintre zonele protejate din Cape, Rezervația Naturală Kogelberg a avut parte de intervenție umană minimă. Vom descoperi terenul spectaculos și viața marină înfloritoare din acest univers botanic unic.

Regatele ascunse ale Africii - episodul 6

 

Sub denumirea “Mari migrații și hibernări“ canalul Love Nature prezintă un mix de emisiuni cu focus pe trecerea dintre anotimpuri din toată lumea care adesea marchează unele dintre cele mai spectaculoase migrații și hibernări, datorate în special lipsei hranei din timpul sezonului rece. Fauna sălbatică de talie mare și mică, de la turmele imense de gnu, la roiurile de fluturi Monarh, face călătorii incredibile care încă fascinează oamenii de știință. În timp ce unele mistere rămân, știm că aceste călătorii sunt esențiale pentru un ecosistem sănătos care înseamnă, în cele din urmă, o planetă sănătoasă. Printre emisiuni se numără: Graniţa sălbatică a Americii: pericole dinspre nord, Anotimpurile sălbatice ale Americii, Imperiile animalelor, Infernul arab, Secrete arctice, Insulele ascunse ale Australiei, Fauna din adâncuri, India sălbatică, Nomazii din Serengeti. Descoperă câteva dintre ele aici, episod cu episod.

 

Imperiile animalelor

Episodul 3 Fiind personaje populare ale cântecelor şi poveştilor, animalele domestice sunt omagiate în toată lumea, dar puţine poveşti au ca eroi speciile înrudite cu ele, care trăiesc în sălbăticie. Aceste animale, numite animale de fermă, vite de povară sau animale de companie, trebuie să-şi poarte singure de grijă, dincolo de gardurile care le închid suratele domesticite. 

Imperiile animalelor episodul 3

Episodul 4 Musafiri nepoftiţi. Folosindu-se doar de numărul lor pentru a revendica un teritoriu, unele grupuri de animale sunt considerate "dăunătoare", însă supravieţuirea lor ar putea depinde de găsirea unei reşedinţe unde nu sunt binevenite.

Imperiile animalelor episodul 4

Episodul 5 Unde-s mulţi, puterea creşte, mai ales în sălbăticie. În cazul multor specii, chiar acesta este motivul pentru care mai mulţi indivizi se adună la un loc. Protejarea imperiului este neapărat necesară pentru a supravieţui. Pentru aceste animale, protecţia înseamnă izolare - găsirea unui refugiu unde să fie la adăpost de ameninţările aflate dincolo de limitele acestuia.

Imperiile animalelor episodul 5

Episodul 6 Zboruri impresionante, călătorii aventuroase pe mare şi parcursurile extenuante pe uscat, toate acestea joacă un rol esenţial în viaţa multor specii. Aceste imperii călătoresc în căutare de hrană, adăpost sau parteneri. Dar planificarea călătoriilor nu este uşoară, mai ales când implică sute sau chiar mii de indivizi.

Imperiile animalelor episodul 6

 

India sălbatică

Episodul 3 Platoul înalt Ladakh din nord-vestul Indiei este un ţinut al extremelor. Aerul este rarefiat, iar peisajul montan este înşelător; iernile sunt foarte reci, iar verile, foarte încinse. Kulanul tibetan este regele acestor ţinuturi înierbate, iar un mascul în vârstă a găsit o modalitate de a fi cu un pas înaintea rivalilor săi. Suntem alături de Dorje, conducătorul unei turme de femele şi mânji, de iarna până vara, când va avea şansa să devină tatăl următoarei generaţii, dar, pentru a obţine acest premiu, trebuie să se lupte în cele din urmă cu alţi masculi - care tânjesc cu toţii după coroana lui!

India sălbatică episodul 3

Episodul 4 Într-un ţinut al verilor încinse şi al furtunilor tropicale cu tunete, viaţa tuturor animalelor de pe câmpiile din sudul Indiei este dificilă. În acest an le este însă mai greu ca niciodată, deoarece ploile musonice întârzie. Pentru Bibi, un urs-buzat femelă cu doi pui, va fi cea mai grea încercare a vieţii ei. În absenţa ploilor, îi va fi greu să găsească hrană, iar puii sunt totodată vulnerabili la atacurile leoparzilor şi altor urşi-buzaţi. Bibi trebuie să-ţi călăuzească familia în aceste împrejurări dificile. Oare are experienţa necesară ca să supravieţuiască cu toţii?

India sălbatică episodul 4

Episodul 5 Unul dintre cele mai emblematice animale de pe Terra trăieşte în junglele din India: tigrul bengalez. Într-o singură zi, urmărim aventurile unei mame şi ale celor trei pui ai ei. Ea trebuie să facă rost de suficientă hrană ca familia ei să supravieţuiască.

India sălbatică episodul 5

Episodul 6 Un pui de leu trebuie să supravieţuiască, atunci când familia sa este destrămată; doi pui de leopard adolescenţi trebuie să se descurce singuri după ce sunt abandonaţi, iar un tânăr mascul de antilopă indiană trebuie să rişte totul, încercând să se împerecheze pentru prima oară.

India sălbatică episodul 6

Episodul 7 Rajan este un mascul puternic aflat în fruntea unei cete neobişnuit de mari. S-a descurcat bine, reuşind să conducă un grup atât de mare, dar viitorul nu pare prea luminos. Sunt multe guri de hrăni, iar jungla în care trăiesc se micşorează.

India sălbatică episodul 7

 

Canalul Love Nature este disponibil în pachetul TV Satelit Acces Plus și în pachetele TV Online Play TV și Play TV Extra.

Îl poți viziona live pe TV dar și în aplicația Focus Sat, iar dacă dorești să revezi anumite episoade sau seriale, dai Replay și vizionezi conținutului TV cu până la 7 zile în urmă.

 

Love Nature și Focus Sat te invită la concurs!

concurs

Scrie-ne în comentarii la postarea de concurs din 22 noiembrie de pe pagina noastră de Facebook răspunsul corect la întrebarea adresată și poți câștiga unul din cele 5 kituri cu produse eco sustenabile, oferite de Love Nature.

Regulamentul este disponibil aici.

 

Vizionare plăcută și mult succes!