Avancronica serialului "Spirala Crimei"
Înapoi la blog

Avancronica serialului "Spirala Crimei"

07.09.2022 Recomandări TV

Avancronica Zile și Nopți

Scris de Ioan Big

 

„Spirala crimei”, un Policier cu totul aparte la Focus Sat TV

Torsul unui bărbat, mutilat pentru a-l face neidentificabil, este descoperit într-un maldăr de gunoaie pe străzile Parisului. Investigaţia criminaliştilor se relevă a fi una deosebit de complicată odată ce indiciile sugerează că victima provine chiar din rândurile lor, iar implicarea poliţiei dobândeşte conotaţii care transcend litera legii. Într-un alt cartier, un hoţ de bijuterii lipsit de experienţă îl omoară în legitimă apărare pe cel jefuit atunci când este surprins asupra faptului. Sau, cel puţin, asta e pledoaria avocatului care acceptă să-l apere şi trebuie să elimine suspiciunea de crimă premeditată de fiul celui ucis, în ciuda bănuielii că nu acesta e adevărul. Cât de imparţial poate rămâne un judecător în coordonarea cercetării sau a procesului unor asemenea cazuri? Cât de mult este influenţată justiţia de problemele personale ale celor însărcinaţi de societate cu respectarea legii? Iată premisele pe care se construieşte serialul francez Spirala crimei, multiplu nominalizat şi premiat în ultimii ani la International Emmy, Globurile de Cristal şi, nu în ultimul rând, la BAFTA TV, ale cărui sezoane recente vor fi difuzate la Focus Sat TV începând din 12 septembrie, în fiecare seară de luni și de joi, de la ora 22:00.

Nu doar pentru iubitorii genului Policier, care îl vor adopta fără rezerve datorită suspansului oferit de evoluția imprevizibilă a anchetelor în care sunt angrenaţi protagoniştii (titlul francez al serialului este Engrenages), Spirala crimei este de adăugat pe lista producţiilor TV de urmărit, dar şi pentru toţi cei interesaţi de dramele intense cu fundament real(ist), întrucât succesul său – certificat prin longevitate (Focus Sat TV va difuza cele mai recente trei sezoane, 6, 7 şi 8) – se datorează faptului că, pe de-o parte, ne arată criminalitatea și justiția dintr-o perspectivă caleidoscopică, recombinând de la un episod la altul unghiurile de vedere ale polițiștilor, judecătorilor și avocaților, iar pe de altă parte ne pune în faţă o oglindă socială, reamintind fiecărui spectator că, oricum am privi-o, existenţa noastră ca individualitate şi parte a comunităţii se defineşte printr-o multitudine de nuanţe şi nu simplist, în alb/negru, bun/rău sau adevărat/fals. Cvartetul de personaje principale, tandemul de poliţişti Berthaud-Gilou, avocata Karlsson şi judecătorul Roban, ale căror destine profesionale se intersectează incidental, prin specificul unui caz sau altul, sunt cel puţin la fel de interesanţi pentru luptele cu propriile frici, frustrări şi anxietăţi din vieţile private, care le afectează – în pofida determinării fiecăruia dintre ei de a-şi face datoria conform aşteptărilor celorlalţi -, într-o măsură mai mică sau mai mare, propria judecată şi deci, inevitabil, modul în care se raportează la ideea de justiţie şi de luptă împotriva criminalităţii ca tară socială.

Scris de Anne Landois, co-creatoare a miniseriei poliţiste cu Olivier Marchal în rolul principal, La Promesse, pentru care a primit Premiul Publicului în 2022 la Festivalul de Film Policier din Cognac, Spirala crimei se bazează pentru a rezona cu publicul său pe un colectiv de actori reputaţi, cu mare experienţă în acest tip de producţii. De la Audrey Fleurot (Josephine Karlsson, avocata talentată și super-ambițioasă care preia adesea cazuri dificile pentru a avansa în carieră, chiar dacă uneori îi este afectată reputația), pe care ne-o amintim, eventual, din Rom-Com-ul French Women, unde a împărţit afişul cu Isabelle Adjani şi Laetitia Casta, sau din populara dramă Invincibilii, în care o juca pe secretara milionarului imobilizat în cărucior, până la Caroline Proust (Laure Berthaud, căpitan de poliție care nu se ferește niciodată să-și asume riscuri, fapt ce i-a adus în probleme în trecut, revenită acum intempestiv din concediul de maternitate), ce are în filmografie filme poliţiste precum Duel au soleil sau Notable donc coupable. Celor două charismatice actriţe li se alătură în primplan Thierry Godard (Rafi în Bastille Day, Actioner-ul cu Idris Elba), în rolul lui Gilou, colegul lui Berthaud, un polițist ale cărui metode și stil de viață nu sunt întotdeauna cele mai ortodoxe, şi Philippe Duclos în cel al lui Rouban, judecătorul care aplică legea cu meticulozitate, dar dedicarea cu care luptă împotriva criminalității îi este afectată de înaintarea în vârstă și de problemele de sănătate.


Caroline Proust (Laure Berthaud), Thierry Godard (Gilou), Nicolas Briançon (Commissaire Herville), Fred Bianconi (Fromentin), Valentin Merlet (Arnaud Beckriche)

Pentru a-şi face cum trebuie meseria de protectori ai legii, dincolo de cadrul rareori în întregime favorabil într-un anume moment (birocraţie şi obtuzitate în organizaţiile de stat, arivism şi cinism corporatist, abuzuri şi corupţie sistemică sau amoralitate politică, toate erodează procesul de investigare şi judecata), fiecare dintre cele patru personaje-cheie trebuie să depăşească crize personale cu substrat emoţional la care mulţi dintre spectatori se vor putea raporta din propriile experienţe – maternitate, familie, senectute, dificultăţi materiale, adaptare socială.Această abordare umanizatoare, non-hollywoodiană, a unei realităţi complicate în care cu toţii încercăm să supravieţuim zi de zi detașează pregnant Spirala crimei de restul plutonului producţiilor poliţiste menite să sublinieze aproape exclusiv (şi, drept urmare, neverosimil) spectaculozitatea modului în care justiţia intervine în cazurile de o violenţă extremă. Efectul mişcării mecanismelor de apărare a legii poate fi văzut în multe seriale, însă Spirala crimei ne arată în plus şi cum funcţionează în detaliu angrenajele acestora. Cu bune şi rele.

Recomandare de IOAN BIG

Notă: Din 12 septembrie, cele mai recente trei sezoane din Spirala Crimei (Engrenages), o producție Canal+ Original, sunt difuzate la Focus Sat TV, în fiecare luni și joi, de la ora 22:00. Serialul este de asemenea disponibil în biblioteca VOD din Aplicația Focus Sat și-l puteți astfel urmări de oriunde și oricând.

Galerie foto:


Caroline Proust (Laure Berthaud)


Philippe Duclos (Juge Roban)


Thierry Godard (Gilou)


Fred Bianconi (Fromentin)


Audrey Fleurot (Joséphine Karisson), Louis-Do de Lencquesaing (Maître Eric Edelman)


Caroline Proust (Laure Berthaud)


Valentin Merlet (Arnaud Beckriche), Caroline Proust (Laure Berthaud), Nicolas Briançon (Commissaire Herville), Fred Bianconi (Tintin)