Aceast program nu mai este disponibil, dar avem alte programe grozave care te așteaptă. Accesează aplicația Focus Sat pentru o prezentare completă.

Descriere sezon:

Serialul dramă "Succesiunea" se întoarce cu al doilea sezon, explorând teme precum puterea, politica, banii şi familia. Acţiunea se petrece într-o familie bogată şi disfuncţională, al cărei patriarh, Logan Roy (Brian Cox), este CEO-ul Waystar Royco, unul dintre cele mai mari conglomerate media şi de divertisment din lume. Acţiunea se reia de unde a rămas, în mod dramatic, la sfârşitul primului sezon. Sezonul doi îi prezintă pe cei din familia Roy încercând să menţină controlul asupra imperiului lor în contextul unor ameninţări interne şi externe. Deşi viitorul pare nesigur, trecutul lor e cel care ameninţă să îi distrugă într-un final, deoarece fiecare dintre cei patru copii ai familiei se concentrează pe propriile sale planuri, care e posibil să nu se potrivească cu cele ale fraţilor săi. Kendall se confruntă cu consecinţele încercării sale ostile de a prelua puterea şi cu vinovăţia care îl bântuie după implicarea într-un accident fatal la sfârşitul sezonului 1.

Afișează mai multe Afișează mai puține

Actorii din sezon:

Brian Cox (Logan Roy), Jeremy Strong (Kendall Roy), Sarah Snook (Shiv Roy), Kieran Culkin (Roman Roy), Alan Ruck (Connor Roy), Hiam Abbass (Marcia Roy), Chris Fulton (Max), Victor Slezak (Senator Roberts), Chris J W Healy (Pub Punter), Sal Cecere (Reporter #1), Nicholas Braun (Greg Hirsch), Peter Friedman (Francis), Patch Darragh (Ray), Reece Ellard (Student), Brian Hotaling (Mark), Matt Hurley (Peter), Geoffrey J.D. Payne (Funeral Guest)

Afișează mai multe Afișează mai puține

Regizori:

Mark Mylod, Kevin Bray, Becky Martin, Matt Shakman, Shari Springer Berman, Robert Pulcini, Andrij Parekh

Sezon 2

01
Succesiunea - The Summer Palace
Episod 1: The Summer Palace

Serialul dramă "Succesiunea" se întoarce cu al doilea sezon, explorând teme precum puterea, politica, banii şi familia. Acţiunea se petrece într-o familie bogată şi disfuncţională, al cărei patriarh, ...

Află mai multe
02
Succesiunea - Vaulter
Episod 2: Vaulter

Serialul dramă "Succesiunea" se întoarce cu al doilea sezon, explorând teme precum puterea, politica, banii şi familia. Acţiunea se petrece într-o familie bogată şi disfuncţională, al cărei patriarh, ...

Află mai multe
03
Succesiunea - Hunting
Episod 3: Hunting

Serialul dramă "Succesiunea" se întoarce cu al doilea sezon, explorând teme precum puterea, politica, banii şi familia. Acţiunea se petrece într-o familie bogată şi disfuncţională, al cărei patriarh, ...

Află mai multe
04
Succesiunea - Safe Room
Episod 4: Safe Room

Sezonul doi al serialului dramă HBO tăios de amuzant, care explorează teme precum puterea, politica şi familia, totul din perspectiva unui mogul media extrem de bogat şi a celor patru copii adulţi ai ...

Află mai multe
05
Succesiunea - Tern Haven
Episod 5: Tern Haven

Sezonul doi al serialului dramă HBO tăios de amuzant, care explorează teme precum puterea, politica şi familia, totul din perspectiva unui mogul media extrem de bogat şi a celor patru copii adulţi ai ...

Află mai multe
06
Succesiunea - Argestes
Episod 6: Argestes

Serialul dramă "Succesiunea" se întoarce cu al doilea sezon, explorând teme precum puterea, politica, banii şi familia. Acţiunea se petrece într-o familie bogată şi disfuncţională, al cărei patriarh, ...

Află mai multe
07
Succesiunea - Return
Episod 7: Return

Serialul dramă "Succesiunea" se întoarce cu al doilea sezon, explorând teme precum puterea, politica, banii şi familia. Acţiunea se petrece într-o familie bogată şi disfuncţională, al cărei patriarh, ...

Află mai multe
08
Succesiunea - Dundee
Episod 8: Dundee

Logan reflectă asupra trecutului şi viitorului său atunci când se întoarce în oraşul natal, Dundee, în Scoţia; Shiv conspiră pentru a o da afară pe Rhea; Kendall se îndrăgosteşte de o actriţă; iar Gre...

Află mai multe
09
Succesiunea - DC
Episod 9: DC

Familia Roy _ Logan Roy şi cei patru copii ai săi _ controlează unul dintre cele mai mari conglomerate media şi de divertisment din lume. Serialul urmăreşte familia Roy din momentul în care capul fami...

Află mai multe
10
Succesiunea - This Is Not for Tears
Episod 10: This Is Not for Tears

Familia Roy _ Logan Roy şi cei patru copii ai săi _ controlează unul dintre cele mai mari conglomerate media şi de divertisment din lume. Serialul urmăreşte familia Roy din momentul în care capul fami...

Află mai multe

Despre acest program

Genuri: Dramă Comedie
Anul difuzării: 2018
Succesiunea

Descriere:

Familia Roy _ Logan Roy şi cei patru copii ai săi _ controlează unul dintre cele mai mari trusturi media şi de divertisment din lume. Serialul le urmăreşte viaţa în timp ce îşi contemplă viitorul, un viitor afectat de retragerea patriarhului din companie. Situat în New York, SUCCESSION explorează teme precum puterea, politica, banii şi familia. Logan Roy, patriarhul puternic, dur şi îmbătrânit, este şeful Waystar Royco, un conglomerat media internaţional controlat de familia sa. Este căsătorit cu a treia soţie, Marcia, o parteneră iubitoare şi formidabilă. Kendall Roy, fiul cel mare din cea de-a doua căsătorie, este în prezent preşedintele unei divizii din firmă şi principalul moştenitor. Roman Roy, fratele mai mic al lui Kendall, este fiul relaxat, cu chef de distracţie, care nu mai lucrează la Waystar. Siobhan "Shiv" Roy, singura fiică a lui Logan, şi cea mai mică dintre toţi, are o carieră în politică.

Afișează mai multe Afișează mai puține

Actorii din program:

Nicholas Braun (Greg Hirsch), Sarah Snook (Shiv Roy), Kieran Culkin (Roman Roy), Jeremy Strong (Kendall Roy), Matthew Macfadyen (Tom Wambsgans), Alexander Skarsgård (Lukas Matsson), Alan Ruck (Connor Roy), Dagmara Dominczyk (Karolina Novotney), Peter Friedman (Frank Vernon), Brian Cox (Logan Roy), Hiam Abbass (Marcia Roy), Peter Friedman (Francis), Chris Fulton (Max), Victor Slezak (Senator Roberts), Chris J W Healy (Pub Punter), Sal Cecere (Reporter #1), Dave Bobb (Car Service Driver), Dagmara Dominczyk (Karolina), Patch Darragh (Ray), Reece Ellard (Student)

Afișează mai multe Afișează mai puține

Rating:

15+

Regizorii programului:

Mark Mylod, Andrij Parekh, Shari Springer Berman, Robert Pulcini, Lorene Scafaria, Becky Martin, Kevin Bray, S.J. Clarkson, Miguel Arteta, Matt Shakman, Adam Arkin, Cathy Yan, Adam McKay

Afișează mai multe Afișează mai puține

TV Online în aplicația Focus Sat

Urmărește pe orice dispozitiv smart conectat la internet, oriunde în Europa

smart-tv

Smart TV

Descarcă aplicația noastră nativă Smart TV direct din meniul televizorului și vezi instant peste 103 canale TV.

telefoon-tablet-serie-kijken

Telefon mobil sau Tabletă

Ia cu tine serialele preferate și urmărește-le oriunde te afli.

laptop-serie-kijken

Laptop

Intră în pat și urmărește acel episod incitant.

Logo

© Canal+ Luxembourg S. à r.l. - Toate drepturile rezervate
Focus Sat este o marcă înregistrată aparținând Canal+ Luxembourg S. à r.l.
Rue Albert Borschette 4, L-1246 Luxemburg | R.C.S. Luxemburg: B 87.905