Premierele lunii la Focus Sat TV
Înapoi la blog

Premierele lunii la Focus Sat TV

11.04.2023 Recomandări TV

Producții românești legendare se alătură titlurilor internaționale marca Studiocanal, pe Focus Sat TV și în Focus Sat App

În luna aprilie, dai frâu liber distracției cu comedii românești de succes

Actorul și sălbaticii

Celebrul teatru de music-hall "Vox" al cărui director este marele actor Caratase (Toma Caragiu), pregăteşte un spectacol în care numărul de rezistenţă este o virulentă şarjă la adresa nazismului şi a Gărzii de Fier. Atât Caratase cât şi Friedman, textierul său, devin ţinta ameninţărilor şi atacurilor legionarilor care îi somează să renunţe. În ciuda uciderii textierului de către aceştia, marele actor reuşeşte, cu ajutorul lui Toma, un tânăr comisar de poliţie pus să-l protejeze, să monteze spectacolul şi să-şi susţină virulentul cuplet.

Distribuție: Toma Caragiu, Mircea Albulescu, Margareta Pogonat, Ion Besoiu, Mircea Diaconu. Regie: Manole Mărcuș

Operațiunea Monstrul

Din 12 aprilie, ora 20:20

Un grup de bărbaţi trecuţi de prima tinereţe pleacă la pescuit în Deltă, sperând fiecare să prindă un peşte cât mai mare. În ciuda celor mai experimentaţi dintre ei care îşi dădeau multă importanţă cu pregătirile făcute, „monstrul” va fi capturat de un novice în ale pescuitului.

Distribuție: Toma Caragiu, Marin Moraru, Octavian Cotescu, Ovidiu Schumacher, Nineta Gusti

Regie: Manole Mărcuș

BD intră în acțiune

Din 19 aprilie, ora 20:00

Filmul urmăreşte activitatea unei brigăzi de poliţie conduse de căpitanul Dobrescu. Pornind de la două sesizări, furtul unui câine şi apoi cel al unei broşe, brigada descoperă în urma unor investigaţii, pe autorul unei crime în primul caz, iar în al doilea caz, o reţea de hoţi care opera în magazinul Victoria.

Distribuție: Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Iurie Darie.

Regie: Mircea Drăgan

BD în alertă

Din 26 aprilie, ora 21:45

Nereuşind să dea de urma unor falsificatori de bani, brigada condusă de căpitanul Panait urmăreşte trei borfaşi implicaţi fără voia lor în afaceri cu bani falşi. Ajungând la sediul falsificatorilor, cei din brigadă vor constata că infractorii fuseseră deja arestaţi. Vor primi o nouă misiune la capătul căreia îi vor aresta pe cei trei borfaşi şi un grup de femei frumoase care se dădeau drept văduve pentru a escroca.

Distribuție: Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Iurie Darie.

Regie: Mircea Drăgan

 

Hrănește-ți dependența de filme cu un nou meniu de producții europene

Amazon

La un observator situat pe un vârf de munte, astronomii fac o descoperire uluitoare, undeva în galaxie. Un obiect din adâncurile cosmosului emite un semnal inteligent. OZN-ul tocmai a aterizat în mijlocul pădurii tropicale, iar Margot, o tânără entuziastă pleacă la locul aterizării cu o echipă  de cercetători. În acest timp, Edouard studiază flora și fauna pădurii tropicale, unde găsește o fetiță singură și pierdută pe care se hotărăște s-o ducă înapoi la părinții ei. Margot și Edouard se întâlnesc în zona încercuită de armată și pleacă împreună să cerceteze zona. Margot întâlnește fetița găsită, care se numește Lulu și înțelege că este extraterestră. Lulu va muri dacă până la următoarea lună plină nu va pleca înapoi pe planeta sa. Fetița este găsită de armată și închisă pe o navă de luptă, tratată ca o curiozitate. Margot și Edouard încearcă s-o ajute să scape și să plece pe planeta ei îndepărtată împreună cu toți copii ca și ea.

Distribuție: Jean-Paul Belmondo, Arielle Dombasle, Patrick Bouchitey, André Penvern

Regie: Philippe de Broca

Culoare la 30°

Patrick, 40 de ani, divorțat, istoric, lector la Sorbona și gazdă a unei emisiuni TV, este un bărbat strict și îngust la minte. Mama lui l-a trimis din Martinica, de copil, în Franța, ca să studieze. El nu a revenit niciodată. Tocmai a primit unul dintre cele mai importante premii din profesie. Dar fericirea este de scurtă durată. Sora lui îl anunță că mama sa, rămasă în Indiile de Vest, este pe moarte. El este nevoit să plece urgent cu fiica sa în Martinica. Carnavalul e în plină desfășurare, iar surorile îl primesc cu răceală. Ultima dorință a mamei sale e să nu o îngroape în Martinica, ci lângă Turnul Eiffel. Mama sa moare și Patrick vrea să se întoarcă în Franța, dar fiica lui îl convinge să onoreze promisiunea. Corpul mamei sale a dispărut, iar acesta pornește cu prietenul său Zamba în căutarea sa, în mijlocul carnavalului, descoperindu-și treptat țara.

Distribuție: Edouard Montoute, Lucien Jean-Baptiste, Marie-Sohna Conde, Gunter Germain

Regie: Lucien Jean-Baptiste

Întâlnirea perfectă

Michel (Clovis Cornillac) visează să cunoască fata perfectă din întâmplare, cum au făcut-o părinții și bunicii, înaintea lui. Vincent (Manu Payet), pe de altă parte, este ferm convins de valabilitatea vechii zicale că bărbații au creierul în pantaloni. Acești prieteni din copilărie cu opiniile lor diametral opuse despre femei descoperă cât de limitate sunt părereile lor atunci când, în viețile lor, apar Angèle (Virginie Efira) și Nathalie (Annelise Hesme).

Distribuție: Clovis Cornillac, Virginie Efira, Manu Payet, Anne-Lise Hesme, Jonathan Lambert, Laurence Arné

Regie: Dominique Farrugia

Romantici anonimi

Din 14 aprilie, ora 21:40

Jean-Rene este directorul unei fabrici de ciocolată, iar Angelique e o talentată producătoare de ciocolată. Amândoi au probleme emoționale. Fiind atrași unul spre celălalt de dragostea pentru ciocolată, ei se îndrăgostesc, dar niciunul nu poate exprima ce simte cu adevărat. Din păcate, timiditatea lor îi îndepărtează, însă în cele din urmă reușesc să-și înfrângă lipsa de încredere și riscă totul exprimându-și deschis adevăratele sentimente.

Distribuție: Benoît Poelvoorde, Isabelle Carré, Lorella Cravotta, Lise Lamétrie, Swann Arlaud

Regie: Jean-Pierre Améris

Pensiune completă

Din 15 aprilie, ora 20:00

François și soția sa Charlotte conduc un hotel-restaurant de lux cu vedere la Marea Mediterană. Căsătoria lor este în pericol - Francois este hotărât să câștige cu orice preț prima sa stea Michelin, în timp ce Charlotte, ajunsă la 40 de ani, e disperată să facă primul lor copil. Situația devine și mai complicată în ziua în care primul soț al lui Charlotte, Alex, un viclean Casanova, reapare din senin.

Distribuție: Franck Dubosc, Gérard Lanvin, Pascale Arbillot, Audrey Dana, Abdoulaye Dembele

Regie: Florent-Emilio Siri

Jurnalul lui Bridget Jones

Din 16 aprilie, ora 20:00

Povestea se concentreaza asupra lui Bridget care este convinsă că toată lumea înțelege perfect în afara de ea. Ambițiile ei sunt puține: ar vrea să slăbească și să găsească dragostea adevarată, însă sunt aparent irealizabile. Viața sa romantică este în stadiul de criză perpetuă. La începutul unui nou an, în vârstă de 32 de ani, Bridget decide că este timpul să preia controlul asupra vieții ei și începe să țină un jurnal. Cu gust pentru aventură și o părere despre fiecare subiect din cercul ei de „căsătoriți auto-mulțumiți”, prieteni, bărbați, exerciții fizice, mâncare, sex și tot ce se află între ele, ea întoarce pagina unei vieți cu totul nouă. În ciuda eforturilor ei de a se aduna, se găsește prinsă între doi bărbați: șeful ei fermecător, sexy, dar periculos Daniel Cleaver (Hugh Grant) și Mark Darcy (Colin Firth) - un vechi prieten de familie care pare la început distant și plictisitor până când adevarata lui fire este dezvăluită.

Distribuție: Renée Zellweger, Colin Firth, Hugh Grant, Gemma Jones, Celia Imrie

Regie: Sharon Maguire

Jurnalul lui Bridget Jones - La limita rațiunii

Din 17 aprilie, ora 20:15

În această continuare la filmul Jurnalul lui Bridget Jones  o găsim pe Bridget acolo unde am lăsat-o, fericită și îndrăgostită în brațele superbului avocat Mark Darcy (Colin Firth). Mark este desăvârșit, îi susține și tolerează (aproape) toate micile gelozii, inclusiv față de noua superbă stagiară a lui, care vrea să-l îndepărteze de Bridget, o femeie cu opinii puternice, uneori nepotrivite. Odată cu intrarea în scenă a amenințării cu picioare lungi, norii roz al lui Bridget încep să devină cenușii, pe măsură ce neîncrederea în sine îi testează amarnic relația cu Darcy. Și tocmai când se părea că apele nu puteau fi mai agitate, fostul șef al lui Bridget, afemeiatul Daniel Cleaver (Hugh Grant), intră din în scenă. Sfaturile lui sunt stupide și amenință să transforme visul lui Bridget într-un labirint comic din care ar fi greu să iasa. O comedie englezească 100 % despre dragostea modernă, despre femeia modernă, singură și deseori obsedată de tot ce înseamnă tabiet, dar și temătoare de nou.

Distribuție: Renée Zellweger, Colin Firth, Hugh Grant, Jim Broadbent, Gemma Jones

Regie: Beeban Kidron

Anthony Zimmer

Din 22 aprilie, ora 21:30

Geniu al finanțelor criminale, Anthony Zimmer este căutat de poliția din întreaga lume. Nimeni nu știe cum arată, dar în cursa dintre cei care vor să-l încolțească, Akerman, un polițist de excepție, este cu un pas înainte: știe că Zimmer își va asuma toate riscurile pentru a o revedea pe Chiara. În timp ce tânăra merge la o întâlnire cu evazivul bandit, ea primește un bilet de la el. Ca să scape de cei care o urmăresc, Zimmer îi cere să abordeze un străin și să-l facă să creadă că el este cel pe care toți îl caută. Chiara pune ochii pe François, un bărbat obișnuit care, fascinat de tânără, se îndreaptă spre un adevărat coșmar. Între manipulări și prefăcătorii toată lumea va descoperi că dincolo de aparențe întreaga situație face parte dintr-un joc de șah jucat în așteptarea sosirii maestrului.

Distribuție: Sophie Marceau, Yvan Attal, Sami Frey, Gilles Lellouche, Daniel Olbrychski

Regie: Jérôme Salle

 

Pe 24 aprilie, ora 21:30, are loc premiera serialului Django, filmat integral în România

Django

Texas, sfârșitul anilor 1800. Django (Matthias Schoenaerts), un pistolar singuratic, sosește în izolatul orășel New Babylon, care este construit în vârful unui crater de vulcan. Acesta îi caută pe bărbații care i-au omorât familia, dar la fața locului descoperă că Sarah (Lisa Vicari), fiica sa, a supraviețuit și locuiește aici. Aceasta are acum 20 de ani, e moașa locală și debordează de entuziasm și credință. Dar Sarah nu vrea să mai aibă de-a face cu tatăl ei, pe care îl vrea dispărut din peisaj definitiv. Django nu poate accepta asta și ar face orice pentru o a doua șansă de a-i fi tată. Mai întâi, câștigă încrederea lui John Ellis (Nicholas Pinnock), fondatorul orașului New Babylon și soțul lui Sarah. Face asta ajutându-l pe John și pe ai săi fii (Phillip, Seymour și Kevin) să facă rost de bani pentru a extrage petrol din pământul local. Apoi apără întreaga familie Ellis de răzbunătoarea Elizabeth Thurman (Noomi Rapace), cunoscută drept „Doamna” din Elmdale.

 

Cele mai bune producții europene de pe Focus Sat TV se văd online în App

Canalul Focus Sat TV este disponibil în toate pachetele TV Satelit Acces, precum și în toate pachetele TV Online Play TV.

Ai ratat un film difuzat pe Focus Sat TV pe care voiai să-l vizionezi? Îl vei găsi în Biblioteca VOD din Focus Sat App și il vei putea urmări oricând și de oriunde pe orice ecran smart.

În cazul în care ai un pachet TV Satelit Acces activ și vrei să urmărești online transmisiunile Focus Sat TV, este posibil cu Focus Sat App. Descarci gratuit aplicația și te autentifici cu datele din Contul meu Focus Sat. Află mai multe AICI.

Dacă nu ai deja aplicația o poți descarca și testa gratuit timp de 7 zile pe orice dispozitiv smart: mobil, tabletă, laptop, smart TV. Poți adăuga în lista de favorite filmele și serialele preferate de la Focus Sat TV și nu ratezi nicio premieră sau episod nou.

Testează 7 zile gratuit