Noi documentare premium
Înapoi la blog

National Geographic, noi documentare în luna iunie

07.06.2022 Recomandări TV Focus Sat App

Află ce metode tradiționale de supraviețuire sunt utile în sălbăticie, descoperă arhitecturi prietenoase cu mediul înconjurător sau ce se ascunde în adâncul oceanelor.

În luna iunie, lasă-te surprins de noile sezoane și serii documentare National Geographic: de la tehnici de supraviețuire, pescuit de ton sau până la lucrări arhitecturale prietenoase cu planeta. Sau descoperă alături de National Geographic WILD lumea sălbatică din Alaska, dar și din adâncul oceanelor.

National Geographic

SUPRAVIEȚUITORUL: EVADAREA DIN AMAZON

În fiecare miercuri, la ora 23:00

Supraviețuitorul Hazen Audel ia parte la provocarea vieții lui. Acesta trebuie să călătorească 800 km prin Amazon, folosind doar metode tradiționale de supraviețuire. Pe parcursul călătoriilor sale se va confrunta cu cele mai sălbatice medii de pe pământ și, pe măsură ce sezonul ploios va debuta, Hazen va fi nevoit să ajungă pe coasta Atlanticului înainte de a fi prins de inundații.

 

LA PESCUIT DE TON

În fiecare sâmbătă, la ora 18:00

În acest nou sezon al captivantei serii „La pescuit de ton”, pescarii înfruntă elementele naturii și echipajele rivale în căutarea celui mai mare ton roșu.

 

CONSTRUIREA VIITORULUI

În fiecare marți, din 14 iunie, la ora 21:00

Astăzi, încălzirea globală și scăderea resurselor naturale ne determină să răspundem provocării de a construi într-un mod etic și mai durabil. Cum să proiectezi arhitecturi care sunt atât revoluționare, dar și practice? Ce soluții pot fi puse în practică pentru a face ca aceste locuri să fie deopotrivă confortabile și prietenoase cu mediul? Fie că sunt spații private sau profesionale, izolate sau chiar în inima orașelor, peste tot în lume locuințele ecologice se reinventează în mod constant. Avangardiști, vizionari, pionieri ai construcțiilor ecologice inovează și împărtășesc soluțiile lor durabile cu cât mai mulți oameni. Scopul este de a imagina noi spații de locuit cu standarde ecologice ireproșabile, și în același timp conservând resurse naturale prețioase pentru un stil de viață verde.

Seria documentară „Construirea viitorului” deschide calea spre locuri unice și spre secretele celor mai prietenoase arhitecturi cu mediul din lume.

 

EXPLORER: CEA MAI ADÂNCĂ PEȘTERĂ

Duminică, 19 iunie, la ora 22:00

O echipă de speologi de elită condusă de Bill Stone, pornește într-o expediție de luni de zile pentru a declara oficial peștera Cheve din Oaxaca, Mexic, drept cea mai adâncă peșteră din lume. O impresionantă desfășurare logistică deasupra solului sprijină echipa din adâncuri, în timp ce aceasta navighează printr-un labirint subteran de tuneluri întortocheate și fundături, în căutarea unui pasaj care să ducă spre capătul celei mai adânci peșteri de pe pământ.

 

MEGASTRUCTURI: SPĂRGĂTORUL DE GHEAȚĂ

Marți, 28 iunie, la ora 22:00

Prin animații grafice deosebite, acces exclusiv în culisele Europei și scene de explorare a vremii extreme, documentarul special „Megastructuri: Spărgătorul de gheață” te va purta în mijlocul unei provocări incredibile: construirea celui mai inovator spărgător de gheață din lume, atât o navă de explorare polară, cât și un adevărat laborator științific.

 

National Geographic WILD

ALASKA SĂLBATICĂ

În fiecare duminică, la ora 19:00

Peninsula Alaska oferă un habitat important pentru pești, mamifere, reptile și păsări. Sub umbrela „Alaska Sălbatică”, luna aceasta vei putea urmări cele mai noi documentare care prezintă fauna sălbatică din acest teritoriu: “Alaska: viața sălbatică”, „Salvatori în Alaska: Capcana”, „Salvatori în Alaska: Încrederea” și „Alaska: Mari și mici”.

 

SĂPTĂMÂNA OCEANULUI

De luni, 6 iunie, până sâmbătă, 11 iunie, la ora 19:00

National Geographic WILD dedică o săptămână oceanelor. De Ziua Mondială a Oceanelor, pe 8 iunie, poți urmări o serie de documentare legate de lumea fascinantă a speciilor care trăiesc în adâncurile mării, precum marele rechin alb, balenele și calamarul uriaș. Vei asculta totodată și mărturii ale biologilor marini și ale oamenilor de știință dedicați salvării oceanelor și vei afla ce putem face pentru a le proteja. Printre premierele lunii iunie se numără „Coasta Sălbatică”.

 

Canalul National Geographic se regăsește în toate pachetele TV Satelit Acces, precum și în pachetele TV Online Play TV. Cu Focus Sat App îl poți urmări pe orice dispozitiv smart de oriunde te afli. Dacă ai ratat începutul unei emisiuni, ai la dispoziție funcția Restart pentru a viziona chiar și primele minute ale documentarului. Iar dacă dorești, poți pune pauză și apoi apeși butonul "LIVE" pentru a reveni la transmisiunea în direct.

Canalul National Geographic WILD este disponibil în pachetele TV Satelit Acces Plus și Acces Max, precum și în pachetul TV Online Play TV Extra.

Testează pachetul Play TV sau Play TV Extra timp de 7 zile

Alege unul dintre pachetele TV Online Play TV sau Play TV Extra și ai acces oriunde și oricând vrei la peste 100 de canale TV live, peste 40 de canale disponibile în reluare, precum și la Biblioteca VOD National Geographic din aplicația Focus Sat.  

Ai la dispoziție 7 zile să testezi aplicația Focus Sat și să urmărești online canale de știri, filme, sport, documentare, reality show-uri românești și internaționale, oriunde în UE.

Testează Focus Sat App