ID (Investigation Discovery) are o siglă nouă

ID (Investigation Discovery) are o siglă nouă

13.10.2020

Canalul ID (Investigation Discovery) are de astazi o nouă siglă, mai simplă și cu un design mai modern. Deținut de grupul Discovery, ID este cel mai cunoscut post de televiziune dedicat emisiunilor și documentarelor despre anchete și investigații criminaliste. Majoritatea programelor difuzate de ID sunt producții proprii.

ID difuzează programe precum: Crime în grup, Orășelul blestemat, Reconstituiri misterioase, Portretul ucigașului, John Walsh pe urmele vinovaților, Noaptea de adio, O urmă de îndoială, Crime și relații complicate, Trădare, Revista People investighează, Crime înregistrate, O viață în umbra crimei, Mistere nerezolvate, Jeffrey Dahmer: Cum gândește un monstru, Jonbenet: Misterioasa crimă din America, Crime în mlaștină, Coșmarul din vecini, Aparențe înșelătoare, Povești adevărate cu Maria Elena Salinas, Sunny Hostin în apararea victimelor, Prezumția de nevinovăție, Minți diabolice, Umbra morții, Crima perfectă, Sărutul morții, Crimele din Țara Minunilor și multe altele.

Televiziunea a fost lansată ca Discovery Civilization Network: The World History and Geography Channel în anul 1996, fiind redenumită în 2003 ca Discovery Times. Postul are denumirea Investigation Discovery din 2008, iar în prezent se numește simplu ID.

Canalul ID face parte din pachetul de bază Familia.

Reîncarcă acum