Despre serial

Genuri: Dramă Thriller
Anul lansării: 2017

Descriere:

Într-o dimineață ploioasă de octombrie, cincisprezece danezi descoperă că li s-a dat viața peste cap când metroul în care călătoresc este deturnat de niște făptași necunoscuți, care îi amenință că îi vor ucide pe fiecare în parte, unul câte unul, dacă cerințele nu le sunt îndeplinite.

Acesta este începutul unui incident istoric care implică luare de ostatici și care, pe parcursul unei singure săptămâni, vor schimba Danemarca pentru totdeauna. Întreaga țară se trezește prinsă într-un vârtej. Politicienii se ceartă dacă să negocieze sau nu cu teroriștii. În presă se dezbate despre limitele până unde poate merge portretizarea captivilor și căutarea familiilor acestora. Danezii de rând se gândesc că ar fi putut la fel de bine să fie ei în locul celor luați captivi.

Printre ostatici se vehiculează tot felul de scenarii care implică rebeliune, negociere și apatie, dar un singur gând este împărtășit de toți: „O să mor acum?”

Actori:

Johannes Lassen (Philip Nørgaard), Alexandre Willaume (S.P.), Peder Thomas Pedersen (Simon Clausen), Esben Dalgaard Andersen (Esben Garnov), Kenneth M. Christensen (Daniel Cramer)

Regizori:

Christian E. Christiansen, Mogens Hagedorn, Roni Ezra, Kasper Barfoed

Producatori:

Kasper Barfoed, Jesper Bernt

Trailer

Ostatici în subteran - Sezonul 1

Episodul 1

Trei bărbați înarmați până în dinți deturnează un tren de metrou, luând cincisprezece ostatici. Grupul operativ anti-tero al poliției TTF este activat, avându-l pe Philip Nørgaard drept comandant.

Episodul 2

Naja, jurnalista care a fost concediată pentru interviul ei neautorizat, începe o campanie națională de strângere de fonduri, pentru a aduna răscumpărarea cerută în schimbul ostaticilor.

Episodul 3

Philip plănuiește un răspuns armat la prima execuție de ostatici. Fiindcă misiunea este riscantă, se creează o ruptură în echipa de negociere.

Episodul 4

TTF se apropie tot mai mult de identitatea teroristului, în timp ce Naja are dubii în privința campaniei de strângere de fonduri, dar apoi îl întâlnește pe Jonas, fiul ostaticului Leon.

Episodul 5

Panica se răspândește printre ostaticii de la metrou și ei se hotărăsc să ia atitudine. La TTF, Philip și Louise suspectează că peretele cu fotografii al lui Philip nu reflectă doar o pregătire amănunțită.

Episodul 6

Când ostaticul Bodil tocmai a fost ucis de teroriști, munca poliției continuă să se intensifice. Ancheta TTF îi conduce la surse din armata daneză și ei par să fie aproape de o descoperire.

Episodul 7

Philip află identitatea șefului teroriștilor și este copleșit de implicarea lui personală în acest caz, iar asta îi lasă loc de manevră și lui Naja.

Episodul 8

Philip coboară el însuși la metrou, sperând să-i elibereze pe ultimii trei ostatici rămași și se confruntă cu cel pe care îl credea mort.

Ostatici în subteran - Sezonul 2

Episodul 1

June al-Baqee, mercenar din Siria, care tocmai s-a întors acasă, este luată ostatică de patru teroriști islamici, dintre care unii presupuși mercenari sirieni care, spre deosebire de June, au luptat pentru ISIS în Siria. Philip Nørgaard, plecat de la TTF, o cunoaște pe June de câțiva ani și, spre deosebire de PET, consideră că în spatele dispariției ei se află o amenințare mai mare. El decide să investigheze pe cont propriu.

Episodul 2

Urmărirea lui June îi duce pe amândoi la bordul feribotului suedez în strâmtoarea Øresund. Când June reușește să scape de teroriști și să se ascundă, ei trebuie să răscolească feribotul, cuprinși de panică, înainte ca acesta să ajungă la mal. Între timp, Philip reușește să-l alerteze pe căpitanul feribotului, care activează alarma de atac terorist. Curând, PET și Agenția de Informații Militare află că o operațiune teroristă tensionată și aparent islamică este în desfășurare. Unitatea anti-tero a poliției, TTF, este activată, dar, de data aceasta, fără Philip la conducere.

Episodul 3

Teroriștii au deturnat feribotul, luând ostatici pasagerii și echipajul. Nava fiind blocată în strâmtoarea Øresund, TTF încearcă să obțină o imagine de ansamblu asupra situației, de la sediul lor din Castelul Krongborg. Sunt evaluate strategiile de negociere și atac, iar motivele atacatorilor sunt investigate. Pe feribot, teroriștii încă nu au găsit-o pe June, iar acum trebuie să facă diferite manevre, pentru a o scoate din ascunzătoare. Dar Philip o caută și el pe June.

Episodul 4

Philip fiind prins în capcană, în congelatorul feribotului, teroriștii folosesc metode dure pentru a pune mâna pe telefonul mobil al lui June, care se dovedește a fi motivul răpirii și al deturnării. Pe uscat, anchetatorii SP și Simon încearcă să afle rapid mai multe despre identitățile ostaticilor, motivele și potențialii complici, în timp ce TTF cu sprijinul guvernului se pregătește pentru un asalt-surpriză pentru a elibera toți ostaticii și a rezolva situația, odată pentru totdeauna.

Episodul 5

Atacul eșuat al TTF și SWAT asupra feribotului a dus la victime, provocând frustrare pe uscat. Pe feribot, moartea lui Hassan îl face pe Rami avid de răzbunare și hotărât să treacă la fatwa împotriva lui June, dar Yusuf îl oprește. Au nevoie de June în viață. Numai ordinele directe de la liderul lor misterios, „A”, le pot schimba planurile. O poză trimisă de „A” dezvăluie apartenența lui Philip la TTF, și acum este clar pentru teroriști cine este de fapt prizonierul lor din congelator.

Episodul 6

Videoclipul cu jihadul lui Mahdi care arată execuția brutală a lui June și Philip circulă online provocând o durere serioasă familiilor și colegilor lor din TTF. Liderul teroriștilor, „A”, care se dovedește a fi un diplomat și agent rus, este pe urmele telefonului mobil al lui June și ale videoclipului compromițător. Fiind aproape de obiectivul lor, teroriștii își prezintă cererile finale și planul de scăpare TTF-ului, aflat în mod clar sub presiune și rămas fără opțiuni.

Episodul 7

Vestea că Philip și June sunt în viață reaprinde speranța la TTF, amplificată și mai mult, atunci când SP și Simon află despre telefonul mobil al lui June, intrând într-o cursă împotriva rușilor, pentru a-l găsi primii. Schimbul de ostatici urmând să aibă loc în aeroportul unde un avion îi așteaptă pe teroriști, feribotul navighează spre Aeroportul Kastrup. Pe puntea vehiculelor, Philip și June au un alt plan, ei luptă contra cronometru pentru a elibera ostaticii din containerul de marfă înțesat cu bombe, înainte ca feribotul să ajungă la mal.

Episodul 8

Ostaticii supraviețuitori fiind salvați de pe feribot, cel mai rău scenariu a fost evitat, dar June a scăpat și l-a luat ostatic pe Rami, într-o clădire a fabricii din zona portului. Philip încearcă să negocieze cu June, dar ea refuză și va depune armele cu o singură condiție. Videoclipul de pe telefonul ei mobil trebuie făcut public, pentru ca adevărul despre crimele de război din Siria să poată ieși la lumină.

Premii și distincții

 

Actorul Johannes Lassen - nominalizat la C21's International Drama Awards 2021 - categoria „Cea mai bună interpretare dramă”

 

Actorul Johannes Lassen – câștigător Golden Nymph, Monte-Carlo TV Festival 2018 – categoria „Cel mai bun actor serie TV”

 

Below the Surface – nominalizat la Copenhagen TV Festival 2018 – categoria „Cea mai bună serie TV”, creator Kasper Barfoed, Kanal 5, compania de producție Sam Productions

 

Below the Surface – nominalizat la Golden Nymph, Monte-Carlo TV Festival 2018 – categoria „Cea mai bună serie TV dramă”, creator Kasper Barfoed

 

Below the Surface – nominalizat la Zulu Awards 2018 – categoria „Cea mai bună serie TV” (Årets danske tv-serie)

 

Actrița Alba August – nominalizată la Danish Film Awards (Robert) 2018 – categoria „Cea mai bună actriță în rol secundar serie TV” (Årets kvindelige birolle - tv-serie)

 

Actrița Paprika Steen - nominalizată la Golden Nymph, Monte-Carlo TV Festival 2018 – categoria „Cea mai bună actriță serie TV dramă”

 

TV Online în aplicația Focus Sat

Urmărește pe orice dispozitiv smart conectat la internet, oriunde în Uniunea Europeană

smart-tv

Aplicație Smart TV

Dacă televizorul tău smart este compatibil cu aplicația noastră nativă smart TV, o poți descărca și utiliza direct din meniul televizorului.

telefoon-tablet-serie-kijken

Aplicație mobilă

Pe telefon sau tabletă, oricând vrei și oriunde te-ai afla. Descarcă aplicația Focus Sat pentru IOS sau pentru Android

laptop-serie-kijken

Aplicație web

Conținutul din aplicația Focus Sat – canale TV live și Bibliotecă video la carere - este disponibil din orice browser web.

Logo

© Canal+ Luxembourg S. à r.l. - Toate drepturile rezervate

Focus Sat este o marcă înregistrată aparținând Canal+ Luxembourg S. à r.l.

Rue Albert Borschette 4, L-1246 Luxemburg | R.C.S. Luxemburg: B 87.905